luni, 11 februarie 2013

Minerale înca neidentificate

     Ca orice geolog amator, când ieşi pe teren îţi apar în faţă fel şi fel de minerale, care la prima vedere sunt identificabile, dar la un studiu mai amănunţit îţi dai seama că nu este ceea ce crezi. Atunci începi să studiezi, să faci verificări şi să afli ce mineral este de fapt. Uneori reuşeşti singur, alteori ai nevoie de un pic de ajutor din partea unora mai experimentaţi. Aşa că m-am gândit să pun şi eu câteva din mineralele mele încă neidentificate pe blog , cu speranţa ca cineva să mă ajute.

1. Mineral din mţii. Semenicului.
La prima vedere pare a fi o varietate de rutil, după mine cred că e vorba de ilmenorutil dar în urma masurarii SG ( densitaţii) am obţinut 6 g/cc ( dar pot lua un calcul si o eroare a cantarului deoarece cristalul are doar 0,37 g)  care mă dă peste cap, cristalele au in jur de 10x5x3 mm







2.O rocă din mţii. Căpăţânii cu cristale verzi dispuse în benzi şi ceva pirită, cu densitatea de 2.9 g/cc. Este magnetică.




3. Un mix de minerale din Munţii Semenicului, disten şi un mineral de culoare neagra, densitate 5,1 g/cc, duritate 6,5 - 7 Mohs.




4. Nişte sfere perfecte de dimensiuni în jur de 0,2 mm(vezi postarea anterioară), una gasită în nisip, din Munţii Banatului, una din Munţii Metaliferi, interesantă este perfecţiunea acestora, la prima vedere am crezut că sunt bile de mercur dar pot fi şi bile de hematit, una dintre ele fiind magnetică.




5. Un cristal hexagonal bipiramidal de culoare albă cu slabe nuanţe violete, duritate 5,5 - 6 şi densitate 3,64 g/cc, nu ştiu însă provenienţa.




O să mai urmeze şi altele într-o postare viitoare.
Toate cele bune


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu