luni, 31 decembrie 2012

LA MULŢI ANI

        Vă urez multă sănatate, un an nou plin de dorinţe îndeplinite, gânduri bune şi iubire din partea celor dragi.
           Să ne vedem sănătoşi în 2013, şi să auzim numai de bine.

LA MULŢI ANI!!!

Cristale cuarţ ( simple şi cu clorit)



Agat-câmp vizual 8 mm - nu, nu sunt nebuloase :), sunt agate la microscop.




Ne vedem la anul cu altele şi mai şi.

La Mulţi Ani


vineri, 28 decembrie 2012

Piese de colecţie 2012

     Bine v-am regăsit dragi iubitori ai rocilor, mineralelor şi fosilelor. Postarea asta va fi prima dintr-o serie de postări legate de piesele descoperite de mine anul acesta şi pe care vreau să vi le arăt pentru că merită văzute.
     O parte din ele vor trece şi pe sub lupa microscopului pentru că cu siguranţă au mult mai mult de arătat, dar toate la timpul lor. 
     Fiind una dintre ultimele postări pe anul acesta ţin să vă urez tuturor împătimiţilor de aventură şi geologie un an nou ce urmează plin de adrenalină, piese deosebite descoperite, dar nu în ultimul rând sănătate, poftă de viaţă şi zile însorite.
Iată şi piesele cu pricina:

Calcedonia:



Granaţi






Granaţi cu calcedonia



Cuarţ



      ametist


Cuarţ cu granaţi



Cam atât pentru azi :), până data viitoare, toate cele bune.

duminică, 16 decembrie 2012

Arta naturii...

Astăzi mă jucam cu microscopul pe una din agatele din colecţie. Iată ce a ieşit la iveală la o privire mai atentă:

Agat (valea Muresului)



Mie îmi pare că seamănă cu o icoană cu Maica Domnului.


Iată şi alte detalii (câmp vizual 8 mm):






Până data viitoare toate cele bune.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Cu microscopul "la gura sobei"...

         Astăzi a fost o zi autentică de iarnă, cred ca Semenicului i-ar fi ciudă de ninsoarea care a picat şi încă mai pică în Timişoara.


        Şi ce poţi să faci pe o vreme ca asta, decât la gura sobei, în speţă lângă calorifer şi să-ţi faci de lucru (acuma adulmec mirosul pâinii prajite cu usturoi şi unse cu untură, acompaniată de un păhărel de ţuică, deh , să ne încălzim)? 
      Am scos microscopul, de fapt pe toate 3 şi am început sa studiez mai de aproape nişte eşantioane şi ceva nisip din zona unde am fost săptămâna trecută.Rezultatul a fost interesant după cum veţi vedea.
        Prima dată revin cu o imagine mai de aproape a calcedoniei din postarea anterioară:






Apoi o bucăţică de calcedonia în care sunt încrustate urmele unor granaţi, o piesă foarte interesantă:



sunt vizibile urmele granaţilor,



 de forma asta:


alte detalii, şi tipuri de granaţi:




     Nişte nisip cu conţinut de granaţi, calopirită şi o bucăţică de cristal de un sfert de milimetru grosime de culoare verde smarald care m-a uimit. Din păcate culoarea nu reiese aşa cum arată în realitate. Oricum e interesant, mai trebuie inspectat locul:




iată si micul cristal:





Asta nu e tot. Urmează în postările următoare. Iarna e lungă :))
Toate cele bune.









joi, 6 decembrie 2012

Din nou pe teren...

     Eh, după o lungă pauză, iată că am revenit cu noutăţi din lumea pietrelor. Săptămâna trecută am plecat cu nişte treburi de serviciu prin Moldova Nouă, şi profitând de această oportunitate, l-am înhăţat şi pe Geza ca şi tovarăş de drum şi după ce am rezolvat treaba, aşa rapid, am intrat un pic pe teren prin nişte zone frumoase şi cunoscute din munţii Banatului, pe unde am mai fost anul ăsta în primăvară.
     Deşi totul a venit pe neaşteptate, am pus rapid la punct toate detaliile, am plecat cu noaptea în cap şi ne-am făcut de cap :)). Am găsit piese nu frumoase, ci extraordinare unele din ele, nici măcar n-am apucat să le studiez pe toate, dar am de lucru toată iarna pentru că am strâns câteva zeci de kilograme. A fost foarte obositor dar a meritat cu desăvârşire.Vremea a fost cât de cât bună, n-a plouat, în schimb n-am prea văzut soarele.
    Oricum a doua zi, la lucru, la fel ca şi Geza, am fost aproape imobilizat după ce am cărat zecile de kilograme de pietre, noroc ca avem condiţie fizică, cât de cât.
    O să vă arăt în postarea asta doar câteva exponate, aşa de poftă, pentru că n-am avut timp şi pentru restul, dar o să urmeze, deh, serviciul plus doi micuţi acasă , s-a cam dus libertatea pentru o perioadă :)).
Iată câteva dintre minunăţii:

a.) O minigeodă ciudată, eu zic ca este calcedonia alţii zic că ar fi phillipsite, nu prea cred dar până aflu mai este. Ciudate şi frumoase în acelaş timp sunt cristalele din interior de culoare albastrui opalescent.



b.) Calcedonia, carneol cu ace de rutil






 c.) Geodă cuarţ cu granaţi


Până data viitoare când vă promit să vă arăt mai multe, toate cele bune.