miercuri, 27 aprilie 2011

Si Romania are locuri frumoase



Românie ţară frumoasă si bogată, păcat ca-i locuită... asa ar suna o mică remarcă asupra situaţiei actuale din  ţărişoara noastră. Motivul? Nimeni din ţara asta nu se ocupă de promovarea la adevărata valoare a potenţialului turistic românesc, de ajutorare si dezvoltare acolo unde este nevoie precum şi de conservarea şi renovarea tuturor cladirilor istorice, castelelor etc. multe aflate în paragină şi chiar distruse complet.
Prea mult n-am umblat prin România, doar în preajma locului de naştere, adică nordul Olteniei, Parâng, Rânca si câte puţin prin celelalte regiuni istorice. Pe unde am fost, imposibil să nu fi remarcat nişte locuri care pur si simplu îţi taie răsuflarea cu frumusețea lor, după cum ştiţi, dar o să şi vedeţi în cele cateva poze pe care le-am surpins uneori.
Am avut chiar ocazia ca în 1999 şi 2000 să fac cate o drumeţie, împreuna cu unul din fraţii mei şi caţiva prieteni, pe picioarele noastre :). Din păcate n-am avut aparat foto la mine, tot ce am văzut a rămas o amintire frumoasă. A fost o călătorie de cateva ore, între Novaci si Lacul Vidra din Voineasa, plină de peripeţii dar am avut parte şi de vreme buna dar şi de privelisti de vis (eh am rămas şi fără doua unghii de la picioare din cauza bocancilor).
Din păcate şi din fericire în acelaş timp, anul ăsta cred ca o sa se finalizeze cea mai înaltă şosea din România,  Transalpina, traseu pe care l-am făcut de noi odată pe jos. Transalpina uneşte Novaci Gorj cu Sebes Alba trecand prin Voineasa iar cota maximă atinsă este în Pasul Urdele la 2145 de metrii http://www.transalpina.biz/ 
 



Spun din fericire ca poţi sa admiri privelistea sălbatică si frumoasă in acelas timp din maşina deşi nu se compara cu traversarea munţilor pe picioarele tale (cu toate pericolele, stanci pe alocuri, caini de pe la stanele din zona, vremea foarte imprevizibilă datorită altitudinii chiar si animalelor sălbatice).
Spun însă din păcate, datorită faptului ca după cum am observat, cel puţin în staţiunea Ranca, o staţiune în continua extindere si dezvoltare, ca prezenta umană si în speţă a românilor, se face simţită din plin. Lipsa de educaţie a majorităţii românilor, care au o deosebita plăcere sa arunce gunoaie, resturi menajere si de construcţii prin locuri în care cu cativa ani înainte natura îşi cladea frumusetile care ne bucurau vederea, fac ca imprejurimile sa arate ca nişte adevarte ghene în aer liber. Mi-e groaza sa ma gandesc cum o sa arate drumul si imprejurimile drumului după o iesire la mici, manele si alte "indeletniciri" ale românilor de care vorbeam în timpul liber.
Am fost si în alte cateva tari, unde se pune accentul pe curatenia mediului inconjurator(exceptand din ce am văzut eu Egiptul), ati văzut si voi, totul este pus la punct, si se face turism aproape din orice. Mergi în Grecia, te duce ghidul la un bolovan, care stiu eu seamana cu o barca, îţi spune ca e corabia pietrificata a lui Basescu, îţi povesteste verzi si uscate si gata ti-a luat banii.
La noi în România vezi locuri infinit mai frumoase, dar puţin scoase în evidenta si greu accesibile din cauza drumurilor (din fericire), sper doar pana ne vom mai civiliza un pic :).
Iata cateva poze facute de mine (privelistea e mult mai frumoasă cand o vezi pe viu) indiferent de anotimp:







Varful Papusa cu o altitudine de 2135 de m domina privelistea statiunii Ranca. Este un varf relativ usor accesibil. Se poate ajunge sus cu maşina dar mult mai interesant pe jos. Anul acesta accesul din staţiune la baza varfului se pare ca se va face cu telescaunul (daca o sa fie gata). In plus se aude ca accesul în staţiune Ranca se va face (în viitorul nu stiu cat de indepartat) cu telecabina de la Pestera Muierilor, ramane de văzut. Ideea este super deoarece se usureaza accesul si se poate dezvolta foarte bine zona. Singurul dezavantaj pe timpul iernii este ca partiilede ski din staţiune sunt inca insuficiente pentru cat s-al putea face, deoarece zapada este din belsug pe o lunga perioada din an.
  Din staţiune în maxim 2 ore de ascensiune, poţi admira o priveliste extraordinara.
Zona Parangului este o zona pitoreasca la fel ca si alte zone din tara noastră plină de locuri în care inca mai salasluieste salbaticul, izvoare reci ca gheata, paduri dese, greu accesibile, ursi , lupi, cocosi de munte si alte vietati sălbatice.




O aventurare prin aceste locuri necesita puţin curaj dar si putina nebunie :), dar merita macar o data în viata. Iata imprejurimile:




Din staţiunea Ranca se vad semetele varfuri Parangu Mare sau Mandra :



si varful Mohoru:




Varful Parangu Mare sau Mandra este al treilea varf din tara ca inaltime si anume 2519 m. Se ridica semet deasupra nordului Olteniei si sudului Ardealului si copleseste prin frumusetea lui:





Statia meteo Parang:




Tot în zona aceasta a nordului Olteniei se regasesc alte frumuseti si minuni ale naturii:

*defileul Jiului





*cheile Galbenului cu vestita pestera a Muierilor


Nu am inca poze!!!




*cheile Oltetului cu pestera si Manastirea Polovragi



     -pestera Polovragi



















O Calcedonia